Școala etno-ecologică
Masterclass cu elevii din Tătărăști
Despre existența cantinei păsărești din pădurea Condrița, tinerii naturaliști de la Liceul Teoretic din Tătărăști au aflat din istorisirile profesorilor. Tot de la ei auziră și povestea puiului de căprioară schilodit de un șofer grăbit care din indiferență ori teama de a nu răspunde în fața legii, a lăsat biata viețuitoare să moară pe o margine de drum. Din fericire, căpriorul avu noroc și astăzi ,rezident la cantina păsărească din codru, Bogdănel, că așa fu botezat căpriorul, nu numai că e bine. Pentru vizitatori și acei ce-i au de grijă, căpriorul e un exemplu cum să înduri suferințele și să câștigi lupta pentru dreptul la viață.
Narațiunea, evident că i-a provocat pe elevi și astăzi îi găsim ca oaspeți în gospodăria forestieră Condrița. Ghidați de jurnalistul, fotograful și naturalistul Stanislav Duduciuc ,copiii au avut parte nu numai de o lecție captivantă despre flora și fauna zonei. Septuagenarul naturalist le-a vorbit și despre atitudinea nefastă a omului și acțiunile urgente ce se cer întreprinse pentru a schimba starea lucrurilor în natură.
Vizitând și „Vila lui nea Stan”, locația care a amenajat-o și îngrijește de ani mulți de cantina păsărească din codru, naturaliștii au asistat și la un masterclass, temă din cadrul școlii etno- ecologice „Cuibul Regal”, inițiată de Asociația Obștească „ Inovație în Educație de Performanță”, cu scopul de a cultiva la elevi dragostea față de mediul ambiant și meșteșugurile populare, unde oaspeții au însușit unele secrete de modelare a lutului și cum să confecționeze o hrănitoare ori un cuib artificial pentru zburătoarele sălbatice, „imobile” modelate la roata olarului și trecute prin cuptorul de ars ceramica.
Lansarea primelor activități în cadrul Școlii etno-ecologice
La 4 martie 2025 în cadrul Liceului Teoretic „Universul” din Scoreni, raionul Strășeni, au fost lansate primele activități în cadrul Școlii etno-ecologice. Generatorul ideii și directorul școlii – Dl Stanislav Duduciuc – personalitate împătimită de frumusețea Naturii și a artei populare a propus îmbinarea celor două domenii pentru a cultiva la elevii din școli dragostea față de mediul ambiant și meșteșugurile populare. Proiectul va fi extins în mai multe instituții de învățământ din diverse raioane ale Republicii Moldova și va urmări scopul de a implica elevii în confecționarea diferitor materiale prietenoase Naturii.




